Maitreyi Devi

Maitreyi a trăit în realitate. A iubit, a îmbătrânit, a scris, a avut copii şi nepoţi. Ieşind din poveste, a devenit o figură proeminentă a intelectualităţii indiene, activist social, reformator, luptător pentru drepturile celor oropsiţi de soartă şi pentru apărarea mediului, vicepreşedinte al Consiliului Coordonator al Femeilor Indiene, fondator al Consiliului pentru Promovarea ConsensuluiComunitar. A fost consultată de guvernul indian în mai multe rânduri, fiind chemată pentru a gestiona criza de la graniţă în timpul războiului din 1972, când Bangladesh s-a despărţit de Pakistan şi mii de indieni au trecut graniţa, fugind din Bangladesh în India. În haosul creat, Maitreyi s-a îngrijit de copiii pierduţi, de răniţi şi bolnavi. Inspirată de suferinţa cu care s-a înfruntat în acele momente, ea a înfiinţat orfelinatul Khelaghar, lăsându-l moştenire fiului şi nurorii sale, Priyadarshi şi Rupa Sen.

 

Însă Maitreyi a fost în primul rând o scriitoare de marcă în spaţiul bengalez. Şi-a publicat prima carte la vârsta de şaisprezece ani. Beneficiind de o prefaţă semnată de Rabindranath TAGORE, mentorul autoarei şi cel care i-a descoperit talentul ieşit din comun, versurile s-au bucurat de recenzii extraordinare în epocă. Un singur lucru nu s-a schimbat în viaţa ei, până la moarte: iubirea pentru Mircea Eliade. Auzind, după mai mult de patru decenii, despre cartea care îi poartă numele, s-a pus pe scris volumul de poezii de dragoste ÎN ARȘIȚA DRAGOSTEI (în original Aditya Marichi - însemnând "rază de soare") şi romanul Na Hanyate, publicat în România cu titlul Dragostea nu moare. Opera sa literară, în bengali şi engleză, cuprinde un roman, patru cărţi de poezie, opt lucrări despre Tagore, cărţi şi eseuri de călătorie, filozofie şi reformă socială. A editat colecţii despre Gandhi şi autori din Bangladesh. În 1976 i s-a decernat cea mai importantă distincţie literară indiană, premiul Academiei de Litere (Sahitya Akademi Award, al cărui laureat este şi Amitav Ghosh), pentru controversatul roman Na Hanyate.

 

Ca o încununare a luptei sale pentru conservarea mediului şi a muncii de pionierat la orfelinatul Khelaghar, în anul 1989 ONU i-a acordat medalia Global 500 Roll of Honour – distincţie decernată celor ce îi inspiră pe alţii cu faptele lor extraordinare, precum personalităţi ca Jacques-Yves Cousteau, Edmund Hillary, Robert Redford, Brigitte Bardot, Margaret Thatcher, David Attenborough, Gerald Durrell, Jane Goodall, Jimmy Carter, ori organizaţii prestigioase (National Geographic, Worldwide Fund for Nature, Greenpeace). Orfelinatul pe care l-a fondat în anul 1972, aflat astăzi la Badu, un orăşel la 35 de kilometri depărtare de Calcutta, şi continuat de soţii Sen, funcționează conform ideilor pe care Tagore le-a pus în practică în Shantiniketan, încurajând plantarea de copaci, festivaluri şi activităţi  culturale în mijlocul naturii. Maitreyi a vrut ca prin acest refugiu să aducă pacea sufletească oropsiţilor soartei, pentru care existenţa înseamnă o continuă luptă pentru supravieţuire. Cei interesaţi a face muncă de voluntariat sau donaţii pentru Fundaţia deschisă de Maitreyi Devi pot afla mai multe detalii la: http://khelaghar.org