Rabindranath  Tagore

Pe nedrept ignorate de programele editoriale româneşti ale secolului al XX-lea, romanele lui Tagore sunt creaţii uluitoare, incomode, în care dragostea-pasiune, practic inexistentă în societatea indiană de ieri şi de azi, este adeseori stihială. Cât despre religie, aceasta este supusă dezbaterii, îndoielii şi chiar negării, lucru neobişnuit şi politic incorect chiar şi astăzi, după un veac, în cele mai moderne părţi ale lumii. Universal, atemporal, niciodată demodat, Tagore a scris, cu un secol în urmă, aşa cum ar scrie dacă ar fi contemporanul nostru.

 

Cel mai cunoscut autor al Indiei, Tagore a adus Asiei, în anul 1913, primul premiu Nobel. A fost penultimul dintre cei cincisprezece copii ai unei familii de aristocraţi; tatăl său, Maharişi ("Marele înţelept"), era un mare iubitor de artă; bunicul, supranumit Prinţul, afacerist de succes, patron al artelor, filantrop şi neguţător de indigo şi zahăr, a fost primul bengalez fondator de bancă.

 

Poet, prozator, filozof, dramaturg, eseist, pictor şi compozitor de geniu, Rabindranath a excelat în tot ceea ce şi-a propus să realizeze. Pentru a salva copiii Indiei de metodologia strictă a educaţiei formale, a înfiinţat vestita şcoală în aer liber din Shantiniketan, după modelul tapovana, şcoala vedică în sihăstrie. Două dintre cântecele sale au devenit imnuri naţionale în India şi Bangladesh. A fost un promotor de marcă al dansului indian, un desăvârşit cântăreţ şi un inspirat creator de manuale şi cărţi pentru copii, pe cele mai diverse teme: limba engleză, traduceri, stele şi Univers.

 

O mină de aur pentru editurile indiene, care s-au bătut ani de zile pentru drepturile scrierilor sale, Tagore se vinde astăzi în tiraje uluitoare, în jurul numelui său construindu-se o adevărată industrie.